De ce e bine să ai o trusă de cusut în casă: 8 avantaje ale cusutului manual

De ce e bine să ai o trusă de cusut în casă: 8 avantaje ale cusutului manual

Într-un trecut nu atât de îndepărtat, abilitatea de a coase era una foarte apreciată pe care o dețineau majoritatea mamelor și soțiilor, indiferent de statutul social. Mulți dintre noi am crescut văzând bunicile reparând haine. Femeile de atunci aveau o trusă de cusut în casă și erau întotdeauna gata – cu acul și ața în mână – pentru a avea grijă de ceea ce era necesar.

Potrivit cercetărilor, 7 din 10 adulți nu știu cum să realizeze sarcini de bază, cum ar fi coaserea unui nasture. Chiar și persoanele în vârstă ar prefera să cumpere haine noi sau să meargă la croitor decât să se ocupe de repararea unui articol vestimentar, chiar și atunci când este ceva simplu de realizat.

În lumea de astăzi, abilitatea de a coase atât manual, cât și la mașina de cusut, nu mai este văzută ca o abilitate necesară, ci mai degrabă un hobby opțional care poate fi făcut din plăcere, mai degrabă decât dintr-o nevoie. Dar, există o mulțime de motive pentru care este bine să ai la îndemână o trusă de cusut bine aprovizionată pentru a face față diverselor proiecte.

Ce trebuie să conțină o trusă de cusut

O trusă de cusut vine în mai multe dimensiuni și modele, iar conținutul său depinde de abilitatea croitoresei și de nevoia și dorința de a coase. Un kit de cusut te poate ajuta să coși un nasture lipsă, să faci un tiv la pantaloni sau să faci o cusătură rapidă pentru repara un articol.

Desigur, o trusă de cusut bine aprovizionată ar trebui să includă toate accesoriile de croitorie funcționale necesare pentru cusut, adică:

  • Ace de cusut
  • Bolduri și ace de siguranță (pernuță de bolduri)
  • Degetar
  • Ațe de culori diferite
  • Metru de croitorie
  • Foarfece

Bineînțeles că poate conține multe alte accesorii de croitorie care vă pot fi de mare ajutor la cusut. O trusă de cusut complexă poate conține fermoare, capse, mărgele, paiete și multe alte decorațiuni textile, dar și un cutter rotativ, linie de croitorie și planșă regenerabilă pentru proiecte care necesită tăieturi foarte precise.

Cu atât mai mult dacă obișnuiești să coși și la mașina de cusut, o trusă de cusut poate conține mai multe accesorii, ba chiar poți organiza un spațiu anume pentru accesoriile de croitorie și bucățile de material rămase de la diferite proiecte. Nu stii niciodată când ai putea petrece o zi cu copilul tău făcând meșteșuguri și cusând marionete, toate făcute cu accesoriile din trusa de cusut.

Cum te ajută o trusă de cusut: avantajele cusutului manual

Indiferent că ești sau nu de meserie croitoreasă, că obișnuiești să coși la mașina de cusut, cusutul manual are avantajele lui distincte. Pe de-o parte te ajută să remediezi rapid o problemă sau să coși detalii și elemente decorative cum sunt pietrele strălucitoare de exemplu, care nu pot fi cusute la mașina de cusut, fie cusutul manual se poate transforma într-un hobby reacreativ, extrem de relaxant.

Înarmată cu accesoriile potrivite din trusa de cusut, poți produce obiecte uimitoare și vei beneficia de avantaje la care probabil nici nu te-ai gândit:

  1. Îmbunătățește coordonarea

Cusutul manual necesită o mulțime de abilități ce au în strânsă legătură, degetele, ochii și creierul. Practic, este necesară o coordonare foarte bună, precizie și concentrare, coordonare care este vitală în multe aspecte ale vieții. Această abilitate, când este învățată și practică devreme, îmbunătățește abilitățile de dezvoltare la copii și menține mintea sănătoasă mai mult timp.

  1. Oferă un control precis al cusutului

Când coși manual, nu este nevoie să modifici setările, să reglezi tensiunea sau viteza, așa cum faci în cazul unei mașini de cusut. Tot ce trebuie să faci este să coși țesătura cât de bine, fără să te concentrezi pe altceva în afară de procesul de cusut. Cusutul manual permite cusături ascunse și delicate și orice detalii la care este nevoie de multă migală și un control foarte precis.

  1. Îți permite să coși oriunde

Spre deosebire de mașina de cusut, pe care nu o poți lua chiar oriunde (deși nu putem să nu recunoaștem că modelele noi de mașini casnice sunt atât de ușoare și portabile), o trusă de cusut o poți lua chiar și în vacanță. Mai ales dacă obișnuiești să călătorești, să pleci des de acasă, trusa de cusut este foarte ușor de integrat în geanta de călătorie. Tot ce ai nevoie sunt accesoriile clasice de cusut – acul și ața, țesătura și o foarfecă mică.

  1. Păstrează arta cusutului ca moștenire culturală

Broderia, deși veche de ani, este arta cusutului manual. Dacă ești pasionată de tradiție, ești interesată de costumele populare românești, acesta poate fi o motivație și o inspirație pentru a-ți achiziționa o trusă de cusut și pentru a coase manual.

  1. Este mai potrivit pentru țesături delicate

Unele țesături extrem de delicate sau subțiri sunt mai dificil de lucrat, ceea ce le face mai potrivite pentru a fi cusute manual. De asemenea, dacă nu beneficiezi de o mașină de cusut performantă și materialele sunt predispuse la întindere, deformare, destrămare sau strângere, este o idee bună să folosești cusutul manual. Cu siguranță rezultatul final va fi unul mai frumos din punct de vedere estetic, deoarece țesătura nu va fi afectată.

  1. Este ieftin

Acesta este cel mai ieftin mod de a repara o haină înainte de a apela la un croitor sau de o arunca și cumpăra alta. Pur și simplu ai nevoie de câteva ace, bobine cu ață și foarfece și ești gata de treabă.

  1. Este relaxant și terapeutic

Cusutul este strâns legat de beneficii pentru sănătate, de exemplu există cercetări în domeniu care spun că ritmul cardiac și tensiunea arterială sunt mai bune după ce practici activități liniștitoare precum cusutul manual. Este nevoie ca mintea și corpul să lucreze în armonie, astfel se elimină stresul. În plus, această activitate poate fi practicată împreună cu alte persoane pasionate de același lucru.

  1. Este versatil și rapid

Poți coase orice, de la un tiv orb, cusătură simplă dreaptă etc. Poți lucra, de asemenea, pe diferite țesături, indiferent dacă este denim greu, piele sau mătase fină. Nu mai punem la socoteală că este foarte rapid. Cu siguranță ai avut un moment în care nu ți-ai îmbrăcat bluza preferată, deoarece avea o cusătură desfăcută. Cu o trusă de cusut, ai fi putut rezolva problema în doar câteva minute.

Este uimitor cât de multe beneficii poți avea când folosești o trusă de cusut. Te poate ajuta atât ca activitate relaxantă și recreativă, dar și din motive ce țin de îmbunătățirea unui articol vestimentar sau repararea unei cusături destrămate.

 

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *