Tipuri de ață fir cu fir. Cum alegi ața de cusut la mașină?

Tipuri de ață fir cu fir. Cum alegi ața de cusut la mașină?

 Aspectul final al unui produs nu înseamnă doar abilități tehnice de cusut, ci și materialele potrivite, de aceea e importantă nu numai țesătura potrivită, acul potrivit, dar și ața de cusut corect aleasă. Despre ață se vorbește de foarte multă vreme, chiar cu mult înainte de era noastră, dacă îți vine să crezi. Ața este produsă din lână, mătase, bumbac sau orice substanță fibroasă și se folosește pentru țesături și pentru a coase textile și diverse materiale.

Ața de cusut are o istorie îndelungată și a cunoscut, de-a lungul timpului, o mulțime de transformări până să ajungă la forma actuală. De exemplu, oamenii din triburi de acum mii de ani au început prin a confecționa sfoară din diverse plante. Dar, modul actual de confecționare a aței, prin răsucirea mai multor fire, a fost descoperit mult mai târziu. La început s-au folosit ca materiale bumbacul, lâna și mătasea, apoi au fost descoperite și valorificate fibrele sintetice, cum ar fi nailonul și poliesterul.

Noi o declarăm esențială pentru orice creație vestimentară, de aceea acum vrem să-ți spunem cum să alegi ața de cusut la mașină în mod corect, în funcție de ceea ce ai nevoie:

Tipuri de ață pentru mașina de cusut în funcție de grosime

Ața de 120. Este ața standard, bună de cusut haine, produse de home deco, în principiu este utilizabilă pentru cele mai multe materiale textile.

Ața de 70. Este ceva mai groasă decât ața de 120 și este foarte potrivită pentru a face cusături decorative pentru a accesoriza o pernă sau o față de masă.

Ața de 30. Este așa zisa ață de blug, adică foarte groasă și foarte rezistentă, imposibil aproape de rupt cu mâna. Această ață poate fi folosită pentru a face anumite broderii (datorită grosimii), pentru a coase nasturi (datorită durității) etc.

Tipuri de ață pentru mașina de cusut în funcție de material

 Ața de cusut pentru mașina de cusut vine într-o gamă largă de materiale, grosimi și culori, astfel încât poate fi o adevărată provocare să alegi ce trebuie, mai ales dacă ești la început. De aceea e bine de știut că anumite ațe de cusut funcționează mai bine decât altele, în situații specifice, cum ar fi firul de mătase pentru cusut butonii pe o rochie sau un fir de bumbac gros pentru coaserea cusăturii pe o pereche de blugi. De asemenea, alegerea aței potrivite se face și în funcție de alți factori, cum ar fi recomandările tiparului de croitorie, culoarea dorită și dimensiunea acului.

Ață de cusut din poliester sau nailon

Spre deosebire de bumbac care nu poate suporta temperaturi ridicate și se poate deteriora mai ușor, firele din țesătură sintetică sunt mult mai rezistente. Beneficiul aței din poliester sau nailon este că va aluneca mai ușor prin țesături decât firele de bumbac. Firele de poliester și nailon sunt acoperite cu ceară sau silicon, astfel încât să pătrundă mai ușor prin fibrele materialului în timp ce coși la mașină și să nu se încurce. Dezavantajul față de bumbac este că atunci când vorbim de materiale supuse temperaturii mari ale fierului de călcat, aceste fire se pot topi.

De asemenea, ața de cusut din poliester sau nailon cu greutate medie funcționează cel mai bine pentru hainele tricotate, deoarece se va întinde odată cu materialul. Ața de cusut din poliester este disponibilă în conuri în culori foarte variate.

Ață de cusut din mătase

Știai că în 350 î.e.n chinezii au creat tehnica obținerii firelor de mătase din coconii viermilor de mătase? Regina împăratului Hoang Ti a obținut cu succes fire de mătase strălucitoare și nobile prin filarea coconilor de mătase. Ea a păstrat secretul tehnicii pentru un timp îndelungat, dar în secolul 5, doi călugări au reușit să ducă secretul în afara Chinei, la Roma. De acolo s-a răspândit în întreaga lume.

Ața de cusut de mătase este foarte fină și este excelentă de utilizat la cusutul fibrelor naturale, cum ar fi mătasea sau lâna. Este ideală pentru croitorie, deoarece este foarte puternică și poate rezista la temperaturi ridicate. Se poate folosi, de asemenea, fir de mătase pentru însăilare deoarece nu va lăsa găuri inestetice în țesătură. Firele de mătase sunt folosite în multe tipuri de broderii și cusături. Firele de mătase absorb coloranții extrem de bine și se poate coase fără probleme, fără să se rupă. Ața de cusut din mătase are rezistența poliesterului și stabilitatea bumbacului.

Ața de cusut din bumbac

Aceasta este singura ață obținută 100% din fibre naturale făcută pentru mașini de înaltă viteză. Multe fire de bumbac sunt mercerizate ceea ce înseamnă că au o acoperire netedă pentru a le face mai ușor de vopsit și a le oferi un finisaj neted. Deși este foarte rezistentă la temperaturi ridicate ale fierului de călcat, ața de cusut din bumbac se încurcă ușor.

Avantajele faței de cusut din bumbac sunt că este moale, durabilă, se adaptează cu ușurință materialului în caz de micșorare, este un fir ușor de întreținut, rezistă la temperatura înaltă a fierului de călcat, și este disponibil în diverse culori și grosimi. Cu toate acestea, firele de bumbac nu sunt la fel de rezistente ca ațele de poliester și nu au un luciu distinct ca firele de mătase.

Sfat util: potriviți materialul firului cu materialul articolului ori de câte ori este posibil. De exemplu, dacă coaseți un articol de lână, folosiți fir de lână. Dacă coaseți bumbac, folosiți fir de bumbac. Dacă coaseți mătase, mergeți pe ațe de cusut din bumbac.

Cum recunosti o ață de cusut de calitate?

Cel mai bun test pentru a testa calitatea unei ațe de cusut este să încerci să o rupi. O ață rezistentă este o ață care rezistă ulterior spălărilor repetate, presiunii puse atunci când vei căra un obiect greu (dacă vorbim de o sacoșă, geantă etc) sau atunci când te așezi (fie că vorbim de haine sau de cuverturi, fețe de perne etc).

Așadar, aspectele care îți spun că ai ales o ață de calitate sunt:

  • Nu se rupe în timpul coaserii la viteze mari;
  • Are consistență în cusăturile formate;
  • Are uniformitate, pentru a preveni modificările de tensiune în timpul coaserii;
  • Are un nivel ridicat de rezistență la abraziune;
  • Are o suprafață suficient de netedă, pentru a putea trece cu ușurință prin ghidajele mașină.

Dacă ai nevoie de accesorii de mercerie sau orice alte produse pentru croitorie, de la mașini de cusut sau brodat până la ațe de cusut, te invităm să intri pe site-ul nostru cusutsibrodat.ro, plasează o comandă online simplu și rapid sau adresează-ne întrebările tale și îți vom răspunde cu drag.

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *