TOP 9 sfaturi pentru a alege rigla pentru quilting și patchwork
Lumea quilting-ului este plină de accesorii de croitorie, astfel dacă dorești să obții rezultate excelente, există o mulțime de instrumente care te pot ajuta în acest sens. Pentru că modele de quilt realizate prin metoda patchwork sunt formate în marea lor majoritate din diverse figuri geometrice (pătrate, triunghiuri, dreptunghiuri, romburi, hexagoane), ai nevoie de un set bun de rigle (riglă quilting, riglă patchwork) de mai multe dimensiuni.
Măsurătorile și tăierea pieselor componente trebuie să fie foarte precise pentru ca acestea să se îmbine conform modelului proiectat. O singură piesă tăiată necorespunzător și întregul model poate fi ruinat.
Fără o riglă quilting de bună calitate care să ate ajute la obținerea unor tăieri precire și a unor cusături drepte, nu vei putea obține rezultatele dorite. În rândurile următoare, îți spunem care sunt cele mai bune rigle de quilting și ce trebuie să știi despre ele pentru a face cea mai bună alegere:
- Riglele pot fi făcute din acril, metal sau lemn. Alege rigle făcute din acril care rezistă tăierilor multiple și sunt suficient de rigide astfel încât să ghideze perfect cutterele rotative și foarfecile. În plus, suprafața acrilică aderă bine pe material ușurând procesul de tăiere. Mai mult, aceste rigle au linii de grilă contrastante în două culori, astfel încât să fie ușor de observat atât pe țesăturile de culoare deschisă, cât și pe cele de culoare închisă. Au gradații în centimetri precum și unghiurile cele mai frecvent folosite.
- Riglele trebuie să fie transparente și să se poată vedea prin ele perfect, pentru a-ți permite să aliniezi cu precizie țesătura.
- Riglele nu trebuie să alunece, de aceea o riglă quilting sau o riglă patchwork are niște cercuri mici construite în partea de jos, care se fixează bine pe țesătură împiedicând-o să alunece. Astfel cutter-ele rotative vor putea fi ghidate în siguranță.
- Riglele pentru sunt quilting și patchwork trebuie să aibă marcaje precise. Un amănunt important care se observă de la lucrul cu o mulțime de rigle de branduri diferite, este că la cele de bună calitate marcajele se vor alinia întotdeauna între ele.
- Cea mai bună dimensiune pentru o riglă quilting pentru începători este cea de15 X 60 cm. Cu ea se poate tăia cu ușurință materialul în jumătate, se pot tăia atât bucăți mai mari, cât și mici Există seturi de rigle pentru quilting și patchwork de forme diferite pentru a te ajuta să obții cele mai creative rezultate, cât și să lucrezi mai eficient.
- Ar trebui să ai o riglă quilting mai lungă cel puțin 45-60 cm (un must have) pentru tăierea marginilor, obținerea de benzi înguste și pentru închiderea marginilor unui quilt înainte de fixare.
- Foarte utilă va fi o riglă quilting pentru tăierea benzilor mai late, dacă modelul are benzi mai largi de 15 cm.
- Riglele dreptunghi sunt utilizate în principal pentru tăierea benzilor și tăierea marginilor țesăturilor. Dacă riglele în formă de dreptunghi au o dimensiune mai mică sunt ușor de manipulat pentru benzi mai scurte și tăieri mici, dacă sunt mai mari oferă o precizie mai mare pentru tăieri mai ample.
Când o riglă quilting este foarte mare trebuie să fii atent cum mânuiești rigla pentru a nu face tăieturi neuniforme. Așază mâna mai aproape de partea de jos pentru a începe și, odată ce ajungi la jumătatea distanței, mută mâna la mijloc. În acest fel, vei avea tăieturi drepte.
- Riglele pătrate sunt adesea folosite croitorie, patchwork, design grafic și sunt ideale pentru centrarea diferitelor modele, astfel se pot tăia bucăți pătrate sau dreptunghiuri, și se pot verifica diagonalele. Acestea sunt cele mai bune pentru a verifica bucățile de materiale la dimensiunea exactă și pentru a elimina orice exces.
Alege cel puțin o riglă quilting pătrată atunci când începi să faci quiltting. În mod ideal, ar trebui să cumperi una care are aceeași dimensiune ca blocurile din proiectul tău. Dacă nu știi ce dimensiune solicită proiectul, o riglă pătrată de 20 cm este bună pentru început. Dacă faci pilote cu blocuri mari, investește mai întâi într-o riglă pătrată de 30 sau 40 cm. Poți folosi o riglă mare pentru a îndrepta și a tăia blocurile mai mici, dar pentru matlasări e preferată o riglă pătrată de 15 sau 20 cm.
- Rigla triunghi poate fi folosită pentru a tăia mai rapid și mai sigur modele în formă de triunghi, cu unghiueri de 45 de grade, jumătăți de pătrate și sferturi de pătrate. „Triunghiul rapid” este deosebit de popular pentru patch-uri care folosesc bucăți mici de țesături.
- Dacă ești o persoană creativă și vrei să faci un quilt original cu forme mai neobișnuite, atunci sigur vei avea nevoie și de o riglă quilting curbă. Indiferent dacă folosești un cutter rotativ sau o foarfecă, cu această riglă vei obține orice formă ai visat.
Adevărul este că nu sesizezi importanța unei rigle pentru quilting bune decât în momentul în care începi să lucrezi. de aceea, este bine să decizi ce anume vrei să creezi înainte de a decide de ce riglă ai nevoie pentru început. O riglă quilting bună trebuie să fie confecționată dintr-un material rezistent, mai ales dacă vrei să o folosești pentru o lungă perioadă de timp și să obții cele mai precise tăieturi.
Comment (1)
Iar dati exemple fara sa aratati despre ce vorbești! Uf!