7 secrete de croitorie pentru a coase materialele groase
Una din cele mai dificile provocări atunci când ai o mașină de cusut este alegerea pentru proiectul tău de croitorie a materialelor groase. Printre cele mai comune țesături pe care vei dori să le coși sunt denimul, pânza, inul, pielea, stofa și mai ales cele din lână pe care toată lumea le preferă în anotimpul rece.
Coaserea unor țesături groase poate fi dificilă, dar nu este imposibilă. Tot procesul poate deveni mai ușor dacă alegi instrumentele de cusut potrivite și acorzi atenție cusăturilor și tehnicilor de finisare.
Îți prezentăm 10 secrete de croitorie pentru a coase cât mai bine materialele groase la mașina de cusut:
- Verifică setările mașinii de cusut
Dacă anterior știi că ai cusut materiale subțiri și intenționezi să folosești pentru proiectul de cusut materiale groase, este bine să verifici accesoriile mașinii de cusut și să reglezi tensiunea acesteia.
Cu o țesătură mai grea și un fir mai gros, va trebui să crești tensiunea firului pentru o cusătură fină și echilibrată. Majoritatea mașinilor de cusut pot fi setate pe 3 sau 4 pentru un material standard. Pur și simplu, ia o mică mostră de material din piesa pe care intenționezi să o coși. Apoi, crește tensiunea firului cu o jumătate de treaptă și coase până când obții cusături echilibrate pe ambele părți.
Testează setările de tensiune cu toate cusăturile pe care le vei folosi (cusătură dreaptă, cusătură în zig-zag și oricare altele) și nu uita să notezi setările care funcționează cel mai bine cu proiectul tău.
La fel, este bine să prespeli țesătura groasă pentru a o înmuia puțin și a face procesul de coasere mai ușor. De asemenea, testează întotdeauna cusăturile pe care vrei să le folosești pe o bucată de material înainte de a începe.
- Pregătește și verifică piciorușele mașinii de cusut
Verifică piciorușele speciale de care este nevoie pentru coaserea materialelor groase:
- Un picioruș presor standard sau cu transport la ac este ideal pentru materiale groase permițând țesăturilor rigide să se deplaseze împreună.
- Picioruș presor cu rolă ajustabilă pentru a muta țesătura sub picior.
- Piciorușe de teflon antiaderente care ajută toate tipurile de țesături să alunece uniform sub talpa mașinii, fără să deterioreze țesătura.
- Alege ace speciale pentru materiale groase
Când coși prin țesături mai groase, acul trece printr-un strat mai mare de material decât dacă coși prin țesături mai subțiri. Cu cât trece prin mai multă țesătură, cu atât este mai mare șansa să se modifice calea acului, să se îndoaie etc.
Acele pentru mașina de cusut se găsesc în diverse dimensiuni în funcție de tipul de țesătură pentru care sunt destinate. Alege ace de cusut cu tijă groasă, de dimensiune 100, astfel încât acesta să funcționeze bine cu materiale groase cum ar fi denim, tapițerie sau stofă.
- Multe ace de cusut au înscrise pe ambalaj pentru ce tip de țesătură sunt destinate.
- Un ac de dimensiune 100 -110 este cel mai bun pentru denim, tapițerie, brocard etc.
- Folosește ață specială pentru materiale groase
Optează pentru ață cu densitate mai mare, astfel încât să nu se rupă. Ațele din poliester întărite și ațele de mătase sunt alegerei foarte bune, cu rezistență mare în timp. Alternativ, poți coase cu un fir dublu folosind bobina rotativă cu un fir de bobină ca un al doilea fir și se trag cele două fire de bumbac prin ac împreună. De asemenea, alege o culoare de ață care să se potrivească cu țesătura ta.
- Reglează presiunea piciorușului presor
Un alt lucru de care trebuie să ții cont atunci când coși o țesătură groasă este reglarea presiunii piciorului presor. Piciorușul presor ține țesătura prinsă astfel încât să pătrundă acul prin ea, dar permite țesăturii să avanseze. Dar, ce se întâmplă când introduci o țesătură foarte groasă? 4 straturi de denim? 6 straturi de pânză?
Țesătura extrem de groasă va crește în mod natural presiunea piciorului presor, adesea până la un punct în care este excesivă și este posibil ca mașina să nu mai poată alimenta deloc materialul și va rămâne pe loc. Cum remediam acest lucru? Reglăm presiunea piciorului presor.
- Folosește fierul de călcat pentru presarea materialului
Presarea unei țesături groase este importantă pentru ca procesul de cusut să se deruleze ușor. Apasă ferm și folosește o cârpă de preotecție dacă folosești funcția de abur. Țesăturile groase au adesea nevoie de mai mult timp de aplatizare decât țesăturile subțiri și mai multă grijă acordată tivurilor.
Pentru materiale groase e bine să călci pliurile și marginile pentru a le menține în poziție fixă. Pliază marginile țesăturii pe care vei coase și utilizează un fier de călcat, astfel încât țesătura groasă să rămână pliată. Așază o cârpă între țesătură și fier pentru a proteja țesătura, mai ales dacă este lână.
- Folosește ace cu gămălie sau cleme
Utilizează bolduri pentru a ține pliurile împreună în timp ce coși. Glisează boldurile prin țesătură înainte de a începe să coși și apoi îndepărtează-le cu atenție după ce ai cusut acea zonă. Dacă este vorba de materiale groase și foarte groase sau ai mai multe părți suprapuse (de exemplu un tiv), poți folosi cleme. Atașează clemele la marginea zonei pe care dorești să o coși, apoi scoate clemele după ce ai terminat de cusut.
Comments (2)
Interesant dar nu specificati mai mare sau mai mic, eu sant incepatoare si nu inteleg ce spui referitor la tensiune si picior teflon, trebuie sa aratati prin foto, mulțumesc.
[…] sunt pur și simplu mai dificil de tăiat și cusut, mai ales pentru începători. De exemplu, coaserea țesăturilor groase este mai dificilă și necesită atenție și câteva tehnici. De asemenea, materialele elastice […]