5 sfaturi despre brodat pentru începători și pasionați de broderie

5 sfaturi despre brodat pentru începători și pasionați de broderie

Brodatul este o artă străveche care ne amintește de iile superbe brodate de bunicile noastre, dar care de-a lungul timpului s-a transformat foarte mult, mai ales datorită apariției mașinilor de brodat. Dacă în trecut broderiile erau efectuate manual, noile tehnologii au permis automatizarea completă, dar acest lucru nu înseamnă că și-au pierdut din frumusețe, ci dimpotrivă, evoluția a condus la apariția unor broderii absolut spectaculoase. Tipurile de cusături pe care o mașină de brodat computerizată le poate face sunt extrem de multe și complexe, în plus datorită memoriei care permite salvarea acestora, se poate face schimbarea automată de la o cusătură la alta.

Alegerea unei mașini de brodat este importantă nu numai din punct de vedere tehnic, ci și ca investiție considerabilă. Unul dintre motivele pentru care oamenii sunt atât de atrași de broderia la mașină este faptul că înfrumusețează și personalizează aspectul hainelor și al decorațiunilor textile pentru casă.

Chiar dacă ești începător în croitorie, este important să cunoști cât mai multe despre broderie, deoarece arta cusutului și a brodatului se întrepătrund. Dar, înainte de a începe să brodezi, trebuie să ai o idee despre cum poți face acest lucru cât mai corect:

  1. Pregătește-ți corespunzător mașina de brodat

Știm cu toții că pregătirea este cheia succesului în aproape orice facem în viață. Și în ceea ce privește broderia computerizată, indiferent dacă este vorba de verificarea modelului, a acului și a bobinelor cu ață sau a stării mașinii în general, este necesar să te asiguri că mașina este în stare bună și pregătită să-și facă perfect treaba. Verifică de la bun început toate detaliile ca broderia să fie realizată cât mai bine și să nu fie nevoie de retușuri sau diverse intervenții. De exemplu, alegerea celui mai bun ac pentru broderia dorită poate face o diferență uriașă în ceea ce privește rezultatul final. Ține cont că există o gamă largă de ace pentru mașina de brodat, fiecare cu un scop specific.

  1. Alege ață de brodat de bună calitate

Așa cum există țesături de calitate superioară în comparație cu unele care se decolorează la prima spălare, așa există și ațe de cusut și brodat care își pierd culoarea și strălucirea după foarte putin timp. Bănuim că nu îți dorești ca broderiile tale să își schimbe culoarea, să se rupă sau să se scămoșeze, așadar alege ațe de broderie de calitate. Investiția în ațe de brodat de bună calitate va avea ca rezultat efecte fabuloase și de durată.

Vâscoza, ața metalică, ața din bumbac sau acrylic sunt toate variante pe care poți sa le alegi ca să brodezi textilele. Pentru materiale subțiri și fine vâscoza este varianta potrivită, în timp ce bumbacul este ideal pe materiale mai groase. Ațele mai groase vor umple zonele mai repede și vor crea mai multă textură, în timp ce ațele mai fin sunt indicate pentru zonele care necesită un amestec de culori. Ațele lucioase sau strălucitoare sunt minunate pentru contururi. Ațele metalice adaugă o notă deosebită, dar pot fi dificil de utilizat – așadar testează mai întâi broderia dorită pe un material de test.

  1. Folosește o întăritură pentru broderie

Dacă îți dorești o broderie cu un aspect deosebit, cu atât mai mult cu cât vorbim de un material subțire, este ideal să folosești un stabilizator. Materialul care dă formă și textură broderiei este inserția sau întăritura (sau stabilizator) cum mai este denumită. Este asemănătoare ca aspect cu o hârtie mai poroasă și care se pune sub materialul de brodat, fixându-se împreună cu acesta în gherghef. Lipirea inserției de material se poate face cu spray adeziv temporar pentru broderie.

După brodare, inserția din jurul broderiei se rupe, rămânând numai în interiorul broderiei.

Există diferite tipuri de inserții și folii pentru broderie folosite pentru stabilizarea țesăturii si pentru a îmbunătăți aspectul broderiei. Inserțiile variază de la inserții foarte ușoare până la inserții solubili care se spală în apă, la inserții groase și rigide care vor asigura chiar și cele mai dense cusături.

  1. Începe cu proiecte mici și ia-ți notițe

La fel ca în orice proiect de croitorie, nu încerca să te arunci din prima la broderii complexe chiar dacă mașina de brodat este cea care face mare parte din muncă. Începe ușor, apoi avansează către tehnici mai provocatoare pe măsură ce abilitățile tale și încrederea în mașina de brodat cresc. Realizează-ți propriile „rețete” pentru brodarea automată. Ia-ți un caiet și ține evidența a ceea ce ai încercat și a mers sau dimpotrivă, notează-ți când rezultatul a fost unul neplăcut și de ce. Notează-ți ce material, inserție, ațe, tipuri și culori ai folosit și orice ajustări pe care le-ai făcut și care te pot ajuta fie să reproduci, fie să îmbunătățești designul data viitoare. Păstrează aceste notițe pe computer sau telefon, unde îți este ușor să incluzi și fotografii.

  1. Testează întotdeauna

Chiar dacă vorbim de o mașină de brodat computerizată și de modele digitale, există atât de multe variabile în broderia computerizată. Același design poate fi diferit în funcție de inserție, material, ac și ață utilizate. De asemenea, fișierele pot da erori în timpul descărcării și al brodatului. Poți preveni o mulțime de probleme, luându-ți timp pentru a testa modele de cusături pe o țesătură similară înainte de a broda piesa reală.

Mașinile de bordat computerizate nu mai necesită aproape deloc intervenția persoanelor. Au un computer încorporat care permite programarea acestora la fel ca un robot. Până și programarea în sine a fost simplificată, deoarece acum brodatul se poate face necesitând doar un model digital. Brother este o opțiune excelentă de brand, pentru că au mașini de brodat foarte prietenoase cu clienții, ușor de utilizat și de către un începător, foarte accesibile atât ca preț cât și calitate/ rapiditate/ usurință în utilizare.

Dar, nu uita că începutul nu este ușor în niciun proiect de croitorie, așadar nu te descuraja dacă prima broderie nu îți reușește, așa cum ți-ai dori. Exersând și testând îți vei da seama cel mai bine ce produse să folosești și care sunt particularitățile mașinii tale de brodat. Când Thomas Edison a inventat becul, el a avut o mulțime de rezultate care ar putea fi considerate eșecuri. „Nu am eșuat. Tocmai am găsit 10.000 de căi care nu vor funcționa.” Să exersezi pe cont propriu este un pas uriaș, însă doar așa îți vei dezvolta abilitățile.

 

 

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *