10 proiecte super simpatice pe care le poți realiza din bucăți de materiale

10 proiecte super simpatice pe care le poți realiza din bucăți de materiale

Dacă în articolele anterioare vă spuneam despre minunata artă a patchwork-ului și ce rezultate fantastice ies prin quilting, ne-am gândit ca de această dată să vă dăm idei de proiecte pe care le puteți realiza cu bucățile de materiale care rămân întotdeauna. Majoritatea persoanelor care lucrează în croitorie, care se ocupă de retușuri sau sunt pasionate să-și confecționeze mereu câte ceva pentru casă, ajung să dețină o colecție impresionantă de bucăți de țesături frumoase cu care nu știu ce să facă.

Decorațiunile pentru casă și accesoriile sunt pe primul loc printre opțiunile pe care le ai la dispoziție. Cu câteva astfel de resturi textile cu imprimeuri sau culori interesante poți face tablouri sau diferite accesorii ornamentale care să dea viață unui colț sau perete inert din casă. Într-o lume a contrastelor și a neconvenționalului, o astfel de alegere cu siguranță nu va trece neobservată.

Iată așadar 10 idei de accesorii și produse super simpatice de făcut la mașina de cusut cu bucățile de material rămase:

  1. Pernuță pentru acele de cusut

În croitorie, ca în orice alt domeniu, este bine să ții cont de reguli pentru ca să previi situațiile neplăcute sau chiar accidentele de lucru. Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru tine în momentul în care începi să înveți să coși la mașină este să deprinzi de la început obiceiurile bune în croitorie, deoarece știm cu toții că este mult mai greu să renunți ulterior la un obicei rău.  Posibil ai auzit sau chiar ai văzut croitorese cu experiență că țineau boldurile în gură pentru a fi mai eficiente, dar este un obicei foarte periculos. Așadar, o idee mai bună ar fi să-ți creezi o mică pernuță pentru bolduri pe care să o ai tot timpul lângă tine, iar bucățile rămase de material te pot ajuta perfect în acest sens.

  1. Gentuță pentru cosmetice

Cosmeticele pe care le depozitezi în baie, în noptiera de la pat sau pe care vrei să le ai la tine în geanta cu care mergi la job, vor sta mult mai bine într-o gentuță cu fermoar. Vei găsi în câteva clipe rujul sau pudra, fără să mai fie nevoie să răscolești geanta, mai ales atunci când ești pe grabă.

  1. Suporturi de pahare lavabile

Nimănui nu-i plac petele rămase pe măsuța din living de la un pahar cu apă sau o ceașcă de ceai. Rapid și foarte ușor de realizat, suporturile de pahare din material textil sunt foarte utile mai ales că pot fi spălate la mașină de câte ori este nevoie.

  1. Pernuță decorativă

O pernuță decorativă confecționată din petice mici de material colorat îți va transforma fotoliul de citit sau canapeaua din living într-un colț primitor și vesel. Pernuțele decorative sunt printre primele proiecte de cusut pe care le poate realiza orice începător în croitorie care își dorește să capete cât mai ușor experiență la mașina de cusut.

  1. Mască de protecție

Purtarea măștii de protecție în public a devenit o normalitate și cel mai probabil în viitor se va păstra acest obicei, în diverse contexte sociale. Dacă ți-au rămas bucăți de materiale din bumbac, cu imprimeuri frumoase, ce spui să transformi aceste petice în măști de protecție. Procedura de confecționare este una foarte simplă, am scris pe blog un articol explicativ despre Cum confecționezi o mască de protecție din bumbac.

  1. Jucării pentru copii

Fructe, legume, alimente, cifre sau litere sunt câteva idei despre obiecte simpatice pe care le poți face din bucățile de material rămase. Cu atât mai mult dacă vorbim de un bebeluș care bagă jucăriile în gură, aceste jucării pot fi spălate și igienizate la mașina de spălat rufe.

  1. Bavețică pentru bebeluși

Tot din categoria proiecte simpatice pentru bebeluși sunt și bavetele lavabile de care orice mămică știe câtă nevoie are în etapa de diversificare în care copilul se obișnuiește cu mâncarea sau învață să mănânce singur.

  1. Accesorii și bijuterii

Flori de prins în păr, broșe sau coliere din diverse materiale colorate sunt doar 3 idei de accesorii care pot fi realizate din bucățile de materiale rămase. Aceste accesorii textile vorbesc despre optimism și energie și se potrivesc excelent ținutelor boho chic.

  1. Papioane

Nici băieții nu rămân mai prejos la capitolul accesorii hand made realizate din bucăți de materiale, astfel poți face pentru puștiul tău papioane colorate perfecte pentru a aduce o notă de veselie unei ținute nonconformiste, de ocazie.

  1. Decorațiuni de perete

Poate fi vorba de decorațiuni de perete pentru camera copilului, din materiale cât mai colorate și variate, dar la fel de bine poți realiza tablouri inedite care conțin materiale care se regăsesc în ambientul camerei, de exemplu o bucată rămasă din draperie, pentru a pune accent pe efectul de complementaritate.

Share this post

Comments (2)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *