7 motive pentru a folosi sacoșe textile la cumpărături, ușor de făcut la mașina de cusut
Știai că durează de la o lună la cinci luni pentru ca o geantă de bumbac să se descompună într-un mediu umed, luminos și cald? Sacoșele confecționate din materiale naturale sunt biodegradabile, astfel încât, când ajung la groapa de gunoi, mineralele naturale, apa și dioxidul de carbon se vor reîntoarce în sol.
Deoarece există atât de multe motive să optăm pentru o sacoșă de pânză în locul uneia de plastic, suntem convinși că te vom convinge să ai mereu o sacoșă textilă cu tine. Pungile de plastic sunt inestetice, de slabă calitate și dăunătoare mediului.
Ce trebuie să știi despre sacoșele textile
În primul rând, trebuie să știi că există două tipuri principale de sacoșe textile reutilizabile, confecționate din fibre sintetice și naturale. Fibrele naturale includ bumbac, cânepă, in și iută. Acestea sunt prietenoase cu mediul, astfel încât se pot degrada în mod natural, cu ușurință, fără să afecteze solul.
Cânepa și iuta sunt materiale ideale pentru crearea sacilor și sacoșelor textile. Sunt două plante ușor de cultivat, care nu necesită condiții speciale de creștere. Bumbacul de exemplu are nevoie de mai multă apă pentru a crește. Din păcate, multe sacoșe sintetice de pe piață sunt fabricate din materiale precum poliester, PET reciclat, polipropilenă etc. Însă, sacoșele din pânză sunt cele care câștigă tot mai mulți ani, deoarece pânza este o țesătură foarte rezistentă obținută din fibre naturale de bumbac, cânepă, in, mătase etc.
Iată așadar câteva dintre motivele pentru a alege o sacoșă textilă și de ce nu motivele pentru care merită să-ți faci propriile sacoșe de cumpărături, dacă ai o mașină de cusut:
- Mai puține pungi din plastic
Se estimează că un trilion de pungi de plastic sunt folosite în fiecare an. Fiecare pungă pe care o folosești pentru achizițiile tale contribuie la acea statistică oribilă și la problema de mediu pe care o creează. Toate acele pungi din plastic au o durată de viață limitată și trebuie aruncate sau reciclate. Multe din păcate ajung la gropile de gunoi sau în ocean, unde amenință viața animalelor marine. De departe, cea mai bună opțiune este să folosești cât mai puține pungi de plastic posibil sau și mai bine să renunți definitiv la ele și să alegi o sacoșă de pânză.
- Ușor de purtat
Unul dintre motivele funcționale pentru a purta o sacoșă de pânză este că aceasta este ușoară, rezistentă, se poate strânge cu ușurință, astfel încât ocupă puțin loc în rucsac sau geanta pe care o porți în mod obișnuit. Gândește-te cât de des cumperi din impuls, dar ajungi mereu să cumperi o pungă de plastic pentru a duce produsele acasă? Așa că, dacă te regăsesști în acest scenariu, ce spui să te apuci de treabă și să-ți coși la mașina de cusut o sacoșă textilă pe care să o ai mereu la tine.
- Economisești bani
Probabil ai observat de ceva vreme că toate magazinele te taxează pentru fiecare pungă de plastic pe care o soliciți. Chiar dacă aparent s-ar putea să ții se pară că nu faci o mare economie, în decursul unei luni se adună. Știai de exemplu că sunt orașe europene care s-a declarat zone fără pungi de plastic, iar toți comercianții oferă clienților alternative ecologice la aceste pungi. O sacoșă din in sau bumbac de exemplu durează mult mai mult și se va amortiza singură ca preț în scurt timp.
- Promovezi o cauză nobilă
Sacoșele de pânză sunt, de asemenea, o modalitate genială de publicitate. Multe companii și-au dat seama că oferirea unui cadou clienților lor este o metodă rentabilă de a se promova. De asemenea, organizațiile de caritate pot folosi aceste sacoșe pentru a strânge fonduri și a-și face cunoscută cauza. Prin urmare, cumpărarea unei pungi de la o asociație de acest gen nu doar că îți va aduce ție beneficii, dar vei ajuta la susținerea unei organizații caritabile în ale cărei valori crezi.
- Susții sustenabilitatea mediului
Am menționat deja pericolele pe care pungile de plastic le prezintă pentru mediu. Dacă și tu crezi în protejarea mediului înconjurător – și ar trebui – folosirea unei sacoșe textile pentru cumpărături este o modalitate genială de a contribui. Nimeni nu poate salva lumea de unul singur, dar acești pași mici fac diferența. O sacoșă din bumbac sau in este reutilizabilă, putând fi cu ușurință spălată și dezinfectată.
- Sacoșele textile sunt foarte rezistente
Ți s-a întâmplat vreodată să se rupă punga de plastic pentru că un produs ascuțit a perforat-o sau pentru că ai crezut că va ține toate cumpărăturile achiziționate? O altă problemă cu pungile de plastic este că pur și simplu nu sunt foarte rezistente. Sunt concepute pentru a fi de unică folosință. Sacoșele din pânză, în schimb, sunt făcute pentru a rezista un timp (nu vor rezista o veșnicie, dar sunt mult mai durabile decât versiunea din plastic). Cu o sacoșă confecționată dintr-un material rezistent, cum este pânza sau bumbacul, alimentele tale vor fi în siguranță.
- Aspect cu stil
Sacoșele textile sunt, de asemenea, considerabil mai elegante decât pungile de plastic. Purtarea unei sacoșe textile va arăta mult mai chic decât versiunea din plastic, mai ales dacă optezi pentru materiale cu imprimeuri frumoase. Dacă ai o mașină de cusut și o mulțime de materiale rămase de la diferite proiecte de croitorie poți face sacoșe textile de diferite dimensiuni, în mai multe combinații de culori și imprimeuri.
Alte avantaje ale sacoșelor textile
Se spune că păstrarea semințelor, legumelor și fructelor în sacoșe de bumbac le poate ajuta să-și păstreze prospețimea pentru o lungă perioadă de timp. O sacoșă textilă poate fi o opțiune bună pentru a depozita pe o anumită perioadă (de la un sezon la altul de exemplu) articole delicate sau ușoare datorită țesăturii care permite aerisirea.
De asemenea, cu siguranță o idee bună să cadou pentru prietenele tale sau colegele de birou poate fi o sacoșă textilă cu un material frumos, un imprimeu vesel sau cu o broderie specială.
Apropo, utilizarea sacoșelor ecologice din bumbac sau pânză nu se limitează doar la cumpărături. De asemenea, le poți folosi în multe alte scopuri, cum ar fi plecarea într-o excursie, școală, serviciu și multe alte ocazii.
Lasă un răspuns