Ia românească: arta cusutului, modele de cusături ie și simboluri ancestrale

Ia românească este o moștenire care celebrează arta cusutului de mână și o ridică la rang de artă. Ţesutul şi cusutul au făcut parte din îndeletnicirile de bază ale femeii române care cosea de la piese de îmbrăcăminte, precum ia tradițională, până la diverse decorațiuni textile pentru locuință. Așa s-a născut portul tradițional românesc sau costumul popular românesc care a însemnat pentru foarte mult timp îmbrăcămintea de zi cu zi, dar și pentru sărbătoare a românilor.

Mamele și bunicile din vremuri străvechi își învățau fetele să coasă, să țeasă, să împletească, pentru că, în trecut, oamenii purtau numai haine făcute în războiul de țesut sau împletite de mână, din cânepă, in și lână. Confecționarea costumului popular românesc a pornit de la materii prime produse în gospodăriile țăranilor dar a evoluat odată cu trecerea timpului, reprezentând azi o adevărată măiestrie atât în obținerea și decorarea țesăturilor cât și a broderiilor.

Ia românească: ce ne spune istoria

Cărțile de istorie ne spun că ia a fost purtată pentru prima dată în perioada culturii Cucuteni (aprox. 5500 î.e.n.- 2750 î.e.n.), una dintre cel mai vechi civilizații din Europa, răspândită pe teritoriul de astăzi al Moldovei, nord-estul Munteniei, sud-estul Transilvaniei și Basarabia.

Cămașa era confecționată din pânză de in sau de cânepă, iar simbolul cel mai des întâlnit era crucea, pentru că încă din epocile precreștine, vestimentația avea și un rol de protecție.

Costumul popular avea ca piesă de bază cămaşa lungă, de culoare albă și se spune că s-a dezvoltat și a început să fie ornamentat mai ales din momentul definitivării procesului etnogenetic românesc, în condiţii istorico-economice specifice. De-a lungul timpului, elementele principale ale costumului popular românesc au rămas cămașa sau ia (piesa de bază), purtată atât de bărbați, cât și de femei, respectiv ițarii (pantalonii specifici costumului bărbătesc) și fota sau catrința (fusta pentru femei).

Tradiții obiceiuri, ia tradițională din diferite zone geografice

Ia tradițională se prezintă în prezent diferit de la o zonă la alta, dar şi-a păstrat o structură unitară în ceea ce priveşte materia primă din care se realizează, croiala, coloritul şi ornamentaţia.

Femeile care coseau ii trebuiau să cunoască punctele de cusătură și arta ornamentării. În Ardeal, Moldova, Muscel și Vlașca se folosește pânza cu firul mai gros, deoarece ia populară are motive mai bogate, mai robuste, cu punctul buclat, iar la iile din Oltenia, Muntenia și Dobrogea se folosește o pânză mai rară, cu firul bine răsucit. De asemenea, în zona Clujului se coase în cruciulițe, în timp ce în zona Dej predomină cusătura peste fir.

Croiala iilor este de asemenea diferită de la o zonă la alta, astfel vom întâlni ia cu altiță (Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, în zona Bran și Covasna), cămașa cu tăblie (în regiunile Hunedoarei, Pădurenilor și Aradului), ia cu umăr (Transilvania, Sibiu, Făgăraș), ia cu ciocănele sau ia de Săliște, cămașa cu lăncez (Valea Bistriței, Neamț, Bucovina, sudul și estul Transilvaniei), cămașa cu chipet sau ciupag, cămașa încărcată, cămașa cu platcă (Maramureș și Bihor).

Modele de cusături ie: puncte de cusătură și ornamente

Punctul de cusătură reprezintă unitatea care se realizează cu ajutorul acului, din a cărui repetare într-o anumită tehnică se obține un motiv ornamental. Unitatea tehnică este dată de un calcul precis, rezultat din legătura dintre firele de țesătură și cele cu care se coase broderia.

Punctele de cusătură folosite în cusutul iilor românești sunt: punctul înaintea acului, tighelul, tighelul în scăriță, lănțișorul, drugul, punctul la un fir, festonul, crucea (musca), punctul bătrânesc (gras), brăduți, obinzeli, gurița păpușii în obinzeli, pitișoare, păianjenul, șabac „în foarfeci”, șabac „gurița păpușii”, șabac, bătaia, dintele, mofturi, brânelul, punct de Banat, tăietura, cârligelul, încrețul, crețul, crețul de Gorj, crețul „creasta puiului”, crețul de Maramureș, crețul „în stâlpi”, crețul „în codrii”, pânza încutată, ciupagul, cheița „purecel”, cheița „în piciorușe”, cheița „frunze”.

Punctele de cusătură din Suceava se remarcă prin cromatica lor, pe lângă fondul alb sau galben apar culorile verde, roșu, bleu și de asemenea mărgele viu colorate. În zonele Argeș și Vâlcea se folosesc compozițiile monocrome, roșu închis și vișiniu. În Vrancea, motivele geometrice sunt redate prin culori tari: roșu, negru, albastru, verde și ocru. În Maramureș, pentru înfrumusețare, se folosesc motive lucrate în punctul identic cu „nemțoanele” de Banat, colorate în galben portocaliu.

În Vlașca și Ilfov întâlnim culorile calde și nuanțe de roșu, auriu, ocru, astfel cromatica iei românești este veselă, luminoasă. Culorilor roșu, roșu cu negru, roșu închis li se adaugă verde kaki, verde măsliniu, galben, culoarea ceaiului, culoare care se obține din foi de ceapă sau floare de tei.

Cusături ie diverse: modele și simboluri ancestrale

O ie românească se remarcă prin frumusețe în special datorită modelelor de cusături ornamentale și culorile ațelor. Una dintre cele mai folosite cusături este spirala care reprezintă eternitatea, trecerea timpului, simbolul vieții al energiei. Acest simbol se folosește încă din perioada culturii Cucuteni. De asemenea, crucea este o cusătură frecventă și reprezintă credința omului în Dumnezeu, însăși croiala iei având forma crucii. 

Liniile drepte orizontale sugerează moartea, întreruperea unei etape a vieții omului, pe când liniile drepte verticale, viața. Liniile ondulate sunt simbolul apei, al curățirii și purificării pe care le aduce ea, iar copacul sau ramurile simbolizează trăinicia și viața durabilă, renașterea naturii.

O serie de cusăturile foarte des întâlnite indiferent de zonă sunt: romburi, dreptunghiuri, pătrate și linii frânte, numite plastic „pui”, „iarba întoarsă”, „șarampoi”, „urma iepurelui”. Coarnele de cerb sunt dintre cele mai vechi simboluri, ele simbolizând vitalitate, regenerare, putere, fiind un simbol purtat cu precădere de tinerele care doreau să rămână însărcinate. Soarele este și el un simbol ancestral, fiind folosit atât în forme stilizate, cât și ca o floare – floarea soarelui. El reprezintă legătura omului cu divinitatea, cu roadele pământului, și este dătător de viață.

Motivele și simbolurile se deosebesc în general de la o zonă etnografică la alta și se întâlnesc două categorii mari de cusături ornamentale: după forma și tipul de stilizare și după conținutul tematic. Cusăturile ornamentale abstracte se întâlnesc aproape în toate zonele noastre etnografice, dintre ele cel mai folosite fiind punctele, liniile, figurile geometrice.

Ia românească este fără îndoială cea mai cunoscută piesă vestimentară a portului popular tradițional. Arta cusutului iei tradiționale este un meșteșug transmis din generație în generație, cu o valoare neprețuită care definește cultura poporului român.