5 moduri de a ascuți accesoriile de croitorie acasă

5 moduri de a ascuți accesoriile de croitorie acasă

Croitoria este un hobby minunat care vine cu o mulțime de beneficii. Pe lângă faptul că poate fi o sursă de venit, este o adevărată plăcere să creezi propriile tale creați vestimentare. În plus, te poate ajuta să te relaxezi, să îți stimulezi creativitatea și să-ți îmbunătățești concentrarea. Dar, pentru a te bucura de fiecare etapă de creație și mai ales să nu întâmpini dificultăți la croit și cusut, ar trebui să ai accesoriile de croitorie în stare optimă.

Cutterele rotative tocite, foarfecile neascuțite și alte accesorii de croitorie nu doar că sunt mai puțin eficiente atunci când încerci să tai diverse țesături, dar pot fi și periculoase. Ascuțirea și întreținerea regulată a lamelor rotative, foarfecilor, acelor de cusut și altor accesorii de croitorie pot prelungi foarte mult durata lor de viață. 

Chiar dacă este de preferat să apelezi la specialiști care să se ocupe de ascuțirea accesoriilor de croitorie, poți face și tu acest lucru acasă, periodic, cu câteva produse extrem de utile: 

  • Folia de aluminiu

Folosirea unei folii de aluminiu pentru a ascuți accesorii de croitorie este poate cel mai simplu și mai distractiv mod de a face acasă acest lucru. Folia de aluminiu poate fi folosită pentru a ascuți atât lamele rotative ale cuttrului, cât și foarfeca sau acele de cusut.

Pentru acest lucru e nevoie de una sau mai multe folii de aluminiu alimentare. Se pliază foaia de mai multe ori, până când se obțin cel puțin opt straturi de folie. Apoi, se taie (se înțeapă) prin folie de cât mai multe ori. Apoi, după ce ai tăiat de mai multe ori straturile de aluminiu, testează lama pe o bucată de material pentru a vedea cât de bine taie. Dacă lama a fost foarte tocită, poate fi necesar să repeți acest proces de mai multe ori.

Dacă vrei să ascuți foarfeca, trebuie să te asiguri că după plierea foliei, straturile finale pliate sunt mai lungi decât lamele foarfecelor. Acest lucru te va asigura că, pe măsură ce tai folosind întreaga lungime a lamei, acestea se vor ascuți uniform. Repetă operația de mai multe ori, verifică tăișul foarfecii și reia procedura dacă este necesar.

Pentru mai multă eficiență în cazul foarfecilor, se recomandă ca acțiune pregătitoare curățarea acestora cu solvenți alcoolici înainte de a începe ascuțirea, pentru a îndepărta orice acumulare de mizerie sau grăsime de pe suprafețele lamei.

  • Hârtia abrazivă

Procedeul de ascuțire pentru foarfeci și lame rotative cu șmirghel este similar cu utilizarea foliei de aluminiu. În cazul lamelor rotative, se așează pur și simplu o bucată de șmirghel pe covorașul de tăiere și se taie prin ea cu lama de cât de multe ori se poate. Verifică lama pentru a te asigura că a fost ascuțită și repetă procesul din nou dacă este necesar.

Pentru a ascuți o foarfecă de croitorie, îndoaie bucata de șmirghel în jumătate cu părțile aspre spre exterior, astfel încât să poți ascuți ambele lame în acelasi timp. Asigură-te că șmirghelul este suficient de lung pentru a ascuți toată lungimea lamelor în același timp și taie șmirghelul de cât mai multe ori.

  • Burete de sârmă

Buretele din lâna de oțel este un alt obiect care poate fi folosit pentru a ascuți lamele rotative ale cutteruluisau o foarfecă de croitorie. Folosirea acestuia este la fel de facilă ca și în cazul unei folii de aluminiu, pur și simplu se ia o bucată mică și se taie cu foarfeca sau se așază lâna pe covorașul rotativ și se taie cu lama rotativă. Trebuie să ai grijă când utilizezi lâna de oțel pentru a ascuți lamele rotative să nu încerci să o ții pe loc, ci să o lași să se miște pe covoraș în timp ce tai. De asemenea, pregătește o rolă de scame sau un aspirator pentru a curăța bucățile mici de oțel care vor rezulta în timpul acestui procedeu.

  • Pila de unghii

De data aceasta, obiectivele nu sunt legate de foarfeca de croitorie sau de lamele rotative, ci de alte accesorii de croitorie, precum acele de cusut sau boldurile. Deși este de preferat să nu ascuți acele mașinii de cusut, mai ales pentru că, după 2-8 ore de timp de cusut, acul trebuie schimbat, totuși, dacă nu ai un ac nou la îndemână și trebuie să termini un proiect cât mai rapid, poți apela la această metodă. 

Cusăturile tale vor arăta mai îngrijite dacă vei folosi un ac ascuțit, iar boldurile vor pătrunde mult mai ușor în material fără să agațe fire sau să facă găuri prea mari. Așadar, pila de unghii este perfectă pentru ascuțirea ucestor ace. 

Se așază pila de unghii pe masă și cu acul într-un unghi ușor (nu complet perpendicular) pe pilă, se trece acul pe lungimea pilei. În timp ce muți acul pe pilă, rotește-l ușor între degete pentru a te asigura că ascuți toate laturile acului sau vârfului acestuia.

  • Alte moduri de a ascuți acele de cusut

Ascuțirea acelor de cusut îți asigură cusături mai frumoase, astfel pentru a ascuți acele de cusut te mai poți folosi de:

  • Vată de oțel – Deoarece acele sunt realizate din metal, atunci vata de oțel ar trebui să netezească acul cu ușurință. Nu trebuie să depozitezi acul în vata de oțel, trebuie doar să împingi și să tragi acul de câteva ori pentru a-l obține mai ascuțit.
  • O bucată de săpun – Plasează acul în bara de săpun și apoi scoate-l. Săpunul care rămâne pe ac îl va ajuta să treacă mai ușor prin țesătură. 
  • Ulei de cocos – Poate fi chiar și ulei de gătit normal. Înmoaie vârful acului în ulei și freacă-l de o folie de hârtie. După ce ai făcut asta de câteva ori, șterge acul cu o cârpă curată.
  • O perniță umplută cu rumeguș / șmirghel – Trece acul prin perna cu șmirghel, nu de multe ori pentru a nu ascuți acul prea tare.

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *