Tendinte în moda 2022: Ce să urmărești dacă ești pasionată de croitorie
Moda reușește an de an să se se reinventeze și să se redescopere. Marcată de fundalul unei pandemii globale, industria fashion a devenit mai creativă și mai asumată în a-și prezenta colecțiile care vor marca anul 2022. Designerii au venit cu noi abordări pentru moda 2022, iar despre ele vom povesti în rândurile ce urmează.
Există deja indicii de la marii creatori de modă care și-au lansat o parte din colecțiile ce vor urma în 2022, colecții despre care se știe că impun tendințele pentru anul următor. Orice persoană pasionată de modă și de domeniul fashion, incluzând aici creatorii de modă și croitorii, sau care îşi doreşte să iasă din tipare şi să dea un plus de personalitate ţinutelor sale, va fi interesată de noile tendințe în modă în 2022. Iată așadar care sunt tendințele în moda 2022 pe care să le urmărești:
- Materialele de calitate
Anul 2022 va pune accent pe calitate, nu doar pe cromatică şi croială, așadar vei observa haine şi accesorii realizate din materiale de cea mai bună calitate, în croieli unice şi pline pe personalitate. Motivația este una care se bazează pe conceptul de sustenabilitate și moda slow fashion, care înseamnă un tip de modă durabilă, haine bine făcute, din materiale de calitate și ecologice, pe care să le poarte mai mult timp.
Slowfashion reprezintă toate lucrurile “eco”, “etică” și “verde” într-o mișcare unificată. Bumbacul, catifeaua, denimul, pielea sau blana, mătasea sau voalul, toate vor sta la baza noilor tendinţe și-ți vor oferi un look modern şi plin de valoare.
- Țesături strălucitoare
În 2022 nu trebuie să vă ascundeți lumina și strălucirea. De la rochii la fuste, bluze sau sacouri, paietele și țesăturile lucioase în general vor străluci în moda 2022. Au existat indicii că această tendință va reveni încă din timpul verii, deoarece mulți oameni s-au simțit în sfârșit confortabil să-și părăsească casele și să se îmbrace festiv din nou. După o perioadă de stat și lucrat de acasă în mare parte din timp, se prezice că acele vibrații de strălucire vor avea un val puternic în noul an.
- Articole vestimentare cu decupaje
Vara trecută, cu siguranță ai observat pe Instagram mai mulți bloggeri de modă purtând fie rochii fluide cu decupaje în talie, fie topuri slim-fit cu decolteuri peekabuo. Acele zone subtile prin care ne expunem pielea vor continua să crească în popularitate pe măsură ce ne îndreptăm de 2022. Stilurile de anul trecut vor fi în continuare la modă, dar așteptați-vă să vedeți mult mai multe croiuri asimetrice și detalii complicate de stratificare sau combinații de țesături, pe lângă decupaje din ce în ce mai îndrăznețe.
Le poți avea la pantaloni, buze sau la rochii, depinde doar de tine ce articole vestimentare alegi sa porți în 2022. Topurile strâmte asimetrice, rochiile midi sau pantalonii, toate vor fi incluse în moda 2022. Cu cât mai multe tăieturi și cu cât sunt mai bine stilizate, cu atât mai bine. Nu le evita și încearcă să le folosești cu curaj pentru că vor fi la modă o bună parte din 2022.
- Combinații de culori îndrăznețe
Magenta și verde pădure, roz aprins și roșu vișiniu, galben strălucitor și violet – primăvara 2022 este despre combinații de culori puternice, tonice. Totuși, dacă nu te caracterizează aceste tonuri, poți rămâne la nuanțele neutre pentru un tip de ținută personalizată cu accente tari. Nu uita că atunci când porți nunațe puternice, este bine să păstrezi accesoriile simple.
Moda 2022 va fi dominată de culoarea „Very Peri”, o nuanță dinamică de albastru periwinkle cu subtonuri de roșu-violet. Reprezentanții Pantone au ales această nuanță drept culoarea anului 2022 pentru a simboliza spiritul global al momentului și al perioadei de tranziție prin care trecem. Așa cum au descris-o specialiștii, Very Peri este o culoare care plasează viitorul într-o nouă lumină.
- Franjuri
La începutul lui 2020, era de așteptat ca franjurile să fie una dintre cele mai mari tendințe ale anului. Acest trend a rezistat și va reveni pentru a doua oară în primăvara anului 2022, de data aceasta cu o întorsătură mai mult de western-glam. În locul franjurilor mătăsoase foarte lungi care necesită mai multă îngrijire și periaj sau franjuri stereotip de piele întoarsă pe clasicele cizme de cowboy, cea mai recentă abordare a acestei decorațiuni de efect este de a combina cele două elemente între ele.
Gândiți-vă la o jachetă din piele albă, cu franjuri în partea de sus sau la o fustă creion cu franjuri în zig-zag la tiv. Așadar, în moda 2022 vom regăsi franjurile la diferite tipuri de materiale, precum denim și stofă pentru că vor fi la mare căutare.
- Curelele tip lanț
Dacă ți-a plăcut întotdeauna moda și atmosfera din anii ’90/devreme, atunci te vei bucura să afli că una dintre tendințele acelei perioade revine: lanțurile tip centură. Poți purta o astfel de curea lanț la o rochie tricotată sau alături de o pereche de blugi.
- Mărgele
Mârgele, cât mai multe mărgele. În 2022 vei vedea mărgele în foarte multe piese vestimentare de la rochii, blugi, bluze sau jachete. Nu te feri să te joci și cu mărgele de diferite culori sau să le alternezi mărimile. Important este să fie prezente la orice ieșire sau eveniment și să fie puse în valoare de articole vestimentare din materiale de calitate și de accesorii care se potrivesc cu mărgelele.
Lasă un răspuns